Emoțiile și nevoile noastre sunt interconectate și influențează într-un mod direct calitatea vieții pe care o ducem. O înțelegere mai clară a acestei relații ne poate ajuta în a găsi un echilibru în raport cu noi înșine și cu mediul în care trăim.
Emoțiile sunt fundamental adaptative – adică ne ajută să identificăm și să procesăm informațiile din jurul nostru, într-un mod automat și rapid, pentru a acționa adecvat la diverse situații, dar și în a ne satisface nevoile de bază. Astfel, emoțiile leagă o corespondență între lumea internă subiectivă pe care o avem formată și indiciile externe pe care mediul ni le semnalează. Pe lângă adaptarea la situațiile de zi cu zi și satisfacerea nevoilor, emoțiile joacă un rol esențial și în ceea ce privește deciziile pe care le putem lua, cât și în înțelegerea propriului sine.
Nevoile pot fi văzute ca niște cerințe de bază, fundamentale pentru bunăstarea noastră emoționolă, fizică și psihică. Acestea includ atât nevoile fiziologice sau biologice (de exemplu: hrana, apa), cât și nevoile psihologice (de exemplu: siguranță, apartenență) – acestea din urmă se formează, mai degrabă, printr-un proces al dezvoltării, ci nu sunt niște nevoi cu care ne naștem (precum instinctele) – sunt construite, și de cele mai multe ori apar, în relație cu persoanele din jurul nostru. Nevoile, ca și emoțiile, iau naștere automat și ca răspuns la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Oamenii au tendința să acționeze într-un sens sau altul în funcție de emoțiile pe care aceștia le au în momentul respectiv. Nevoile sunt construite pe baza relației dintre această tendință emoțională spre acțiune cu care o persoană se naște și experiențele pe care și le formează și dezvoltă interacționând cu lumea exterioară. Așadar, nevoile, de cele mai multe ori, apar din emoții sau afect și sunt infleunțate biologic, de experiența personală și cultura de care aparținem.
Înțelegerea relației dintre emoții și nevoi este importantă pentru a ne dezvolta ca oameni și pentru a ne menține un echilibru în viață. Deși există nevoi fiziologice care își au rădăcina în evoluția noastră ca și specie (să supraviețuim, să ne hrănim), totuși cele mai multe dintre acestea derivă și se formează prin intermediul legăturii dintre emoții, experiența personală și cultură. Fiecare emoție pe care o experimentăm reprezintă un instrument util pentru schimbare și autodescoperire – un ghid valoros în călătoria noastră către a ne idenfitica și a răspunde mai bine la propriile noastre cerințe, valori și necesități.
Emoțiile ne unesc, empatia ne apropie, schimbarea ne transformă!
roxana.popa@protherapy.ro
+40750436008
Strada Bibescu Vodă 5
sector 4, București
Informații
Social media